Stanislavsky a fost un amator de bani gata, iar "metodele" derivate din invataturile lui sunt niste aberatii. Nu sunt tehnici care, prin repetitie, dezvolta un mestesug, o abilitate - sunt doar un cult. Tot ce are nevoie un actor este de o voce buna, un corp suplu si bine proportionat, si de un obiectiv care sa fie cat se apropiat de ceea ce a scris autorul, pe care sa-l urmareasca cu determinare si curaj. Ti-a atras atentia? Pe David Mamet poti sa il iubesti, sau poti sa il urasti, dar niciodata nu te va lasa indiferent (daca ai terminat UNATC-ul oricand in ultimii 20 de ani sigur ai auzit de vreo montare sau monolog lucrat din Oleanna).
Cu o inteligenta sclipitoare si un cinism pe masura, unul dintre cei mai apreciati si revolutionari dramaturgi si oameni de teatru ai ultimelor decenii, darama unul cate unul viteii de aur atat de necesari actorului "erudit". Nemilos, lasandu-ti senzatia ca parca tipa la tine in timp ce scrie, acesta da de toti peretii rand pe rand cu Stanislavsky, cu pregatirea formala, cu directorii de casting, agentii, cu traseul personajului, (care personaj?) si cam cu tot ce tine de dogmele lumii teatrale. Mamet esentializeaza profesia actorului la aceasta fraza: Nu inventa nimic, nu nega nimic, vorbeste tare, stai drept si cat mai departe de scoala.
Dramaturg prolific, castigator al premiului Pulizer si multiplu nominalizat la premiile Tony, Mamet ne-a fascinat de-a lungul timpului prin opere imbibate in testosteron ca American Buffalo, Glengarry Glen Ross, Oleanna, Wag the Dog. E cunoscut mai ales pentru personaje din clasa mijlocie surprinse intr-o stare de disperare si pentru dialogul rapid, foarte informal, deseori profan, aproape la limita, numit de lumea teatrului si "Mametspeak".
Actorul e pe scena pentru a comunica piesa publicului.
Nu are nevoie sa "devina" personajul, sa "simta" emotiile lui sau sa creada ca este in situatia scrisa de autor. Nu doar ca sunt incercari futile dar in acelasi timp arunca in derizoriu valoarea unei meserii nobile. Atentie mare, ne avertizeaza Mamet. Munca pe care un actor o face pe text, a fost deja facuta de altcineva, iar acea persoana este dramaturgul. "Vorbeste clar, cu directie, deschide-te, relaxeaza-ti corpul si gaseste un obiectiv simplu." Atat. Urmarirea acestor idealuri este o forma de respect pentru public, si fara respect pentru public nu exista respect pentru teatru. E doar narcisisim si egoism.
Vizitati-ne! Click pe logo!
Ca actori traim cea mai mare a timpului invaluiti intr-un sentiment de vinovatie, lipsiti de directie, confuzi. Suntem pierduti si rusinati de pozitia noastra in aceastea meserie pentru ca nu stim ce sa facem si avem acces la prea multa informatie inutila. Si stam pe bara. Simtim ca nu am invatat cum trebuie in facultate, in timp ce altii "stiu" iar noi am esuat. Dupa spectacol suntem dezamagiti de noi, stiind ca am fost mai bine azi decat Miercuri, desi orice om care ar asista la ambele spectacole nu ar simti nici o diferenta in jocul nostru intre cele doua seri. Asa ca devenim invidiosi pe altii care au mai mult noroc, mai multe roluri, mai multa tehnica decat noi. Iar daca partenerul de scena intra cu 3 secunde mai devreme nu ne-am fi pierdut concentrarea. Investim apoi in "tehnica bazata pe sansa" devenim supersitiosi, indreptantdu-ne atentia catre propriile emotii, in introversiune, in constiinta de sine.
Care stare?
Tiganul acordeonist, saltimbancul, sarlatanul joaca pentru a supravietui. Cum painea lor se ia direct din gratiile publicului, ei studiaza atent pentru a castiga acele beneficii. Pe cei care vin "din strada" nu ii intereseaza atat de tare performanta proprie, atata timp cat publicul e satisfacut. Iar Mamet crede ca asa ar trebui sa fie. Doctorul, muzicianul sau pictorul nu se aduc pe ei intai "in stare" pentru a fi in stare sa isi faca meseria, iar singurul efort e directionat in exterior. Pentru a crea iluzia unui personaj pe scena, actorul nu trebuie sa pregateasca nimic. Este la fel de liber de obligatia de a "simti" precum e magicianul sa cheme in realitate forte supranaturale. Magicianul creaza o iluzie in acelasi fel in care o face si actorul.
Nota pentru sine. Ma intreb unde sunt teatrele de care vorbeste Mamet care sa mai ia actori direct din strada, fara facultate sau alta pregatire.
Citate:
Este mult mai inspaimantator, dar nu mai putin productiv, sa iti construiesti calea in felul tau, sa iti creezi propria companie de teatru, sa scrii si sa pui in scena propriile piese, sa faci propriile filme. Ai o sansa mult mai mare sa te prezinti, si in timp chiar sa placi, unui public, pornind de unul singur, in felul tau, prezentandu-ti propriile opere, decat inchinandu-te modelului industrial al scolii de teatru.
Marele Actor, capabil sa se aduca la lacrimi, poate sa ne stoarca admiratia pentru "realizarea" sa, dar niciodata nu ne va face mai puternici la iesirea din sala. Ne-a costat un pret, sa ne prefacem ca ne place, dar parasim teatrul miscati doar multumita capacitatii noastre de a fi miscati.
Un actor ar trebui sa raspunda la trei intrebari in fiecare scena. "Cine, ce vrea, de la cine? Ce pateste daca nu obtine? De ce acum?"
Nu trebuie sa fii mai interesant, mai sensibil, mai talentat, mai atent - pentru a juca mai bine. Trebuie doar sa devii mai activ.
Daca decizi sa fii actor, tine-te tare de decizia ta. Oamenii pe care ii vei intalni pe drum in presupuse pozitii de autoritate - critici, profesori, directori de casting - iti vor fi de cele mai multe ori moral si intelectual, inferiori. Le va lipsi imaginatia ta, motiv pentru care s-au facut birocrati si nu artisti. Si cu siguranta le va lipsi curajul tau, de a da piept cu greutatile acestei cariere, avand ales confortul unei vieti institutionalizate banale. Multi te vor invidia si isi vor exprima invidia ca dispret. Este un truc ieftin al oamenilor neimpliniti, iar daca il intelegi nu va trebui sa preiei din "tristetea" lor apropos de tine.
Recomandari filme:
Glengarry Glen Ross 1992
Ronin 1998
American Buffalo 1996
Oleanna 1991
Wag the Dog 1997
The Untouchables 1987
Cam atat. Ma bag si eu la American Buffalo, pe care nu am apucat sa il vad! Sper ca v-a inspirat :)
Pentru cartile intregi "Theatre" si "True and False", contactati-ma la contact@bucharestplayhouse.ro
Si un citat de final.
Actoria nu e o meserie eleganta. Pe vremuri actorii erau ingropati la rascruce de drumuri cu un tarus infipt in inima. Interpretarile acelor oameni ii afectau asemenea pe privitori incat acestia ajungeau sa le fie frica de fantomele lor. Ce compliment superb. Acei actori emotionau atat de tare publicul, nu pentru a fi admisi la nu stiu ce scoala sau pentru vreo cronica buna, ci cat sa ii faca pe acei oameni sa le fie frica pentru sufletul lor. Cam asta zic eu ca trebuie sa urmarim.
Pentru cartile intregi "Theatre" si "True and False", contactati-ma la contact@bucharestplayhouse.ro
Comments